Prepod

Activitatea 3.6 Instruirea specialiștilor din domeniul sănătății în prevenirea bolilor și consiliere nutrițională

6 aprilie 2021

În datele de 16.03.2021 și 17.03.2021 au avut loc două sesiuni de instruire cu tema Consiliere și educație nutrițională, organizate pentru cadrele medicale de familie din Județul Suceava. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Personalized prevention tools in obesity and diabetes – a joint Romanian-Ukrainian programme of health education (PrePOD)”, nr. ENI CBC 2SOFT/4.1/56, derulat de către Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea Națională Precarpatică „Vasyl Stefanyk” din Ucraina.

              Sesiunile de instruire au avut loc după cum urmează :

–       în data de 16.03.2021 – on-site, în corp A, sala Aula Magna, pentru cadrele medicale și on-line pentru cei care nu au putut fi prezenți fizic la eveniment, începând cu orele 16.00

–      în data de 17.03.2021 – on-line, începând cu orele 16.00 pe platforma ZOOM, link de conectare https://westernu.zoom.us/j/3646742966, Zoom Meeting ID- 364 674 2966

În cadrul sesiunii de instruire din data de 16.03.2021 au participat 30 de cadre medicale (medici/ asistente de familie) și 43 de studenți și parteneri din Ucraina care activează în domeniul Sănătății. Cadrele medicale de familie au participat on-site la eveniment, iar studenții și partenerii din Ucraina- on-line.

Agenda evenimentului a cuprins următoarele teme :

  1. Prevenția în diabetul zaharat de tip 2 (primară, secundară și terțiară). Screening și diagnostic în diabetul zaharat de tip 2; Evaluarea riscului cardiovascular și a complicațiilor – susținută de Prof. univ. dr. Mariana Graur de la UMF Iasi
  2. Obiective terapeutice. Recomandări de optimizarea a stilului de viață în diabetul zaharat de tip 2 – susținută de Conf. univ. dr. Lidia Arhire de la UMF Iasi
  3. Efortul fizic în prevenția și terapia diabetului zaharat de tip 2 – susținută de Prof. univ. dr. Mihai Covașă de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

În cadrul sesiunii de instruire din data de 17.03.2021 au participat on-line 56 de cadre medicale de familie, studenți și parteneri din Ucraina care activează în domeniul Sănătății.

Agenda evenimentului a cuprins următoarele teme :

  1. Metode de comunicare și consiliere a pacientului cu diabet zaharat de tip 2 – susținută de Șef lucrări dr. Oana Coșman de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

  2. Principiile și recomandările nutriționale în diabetul zaharat – susținută de Asist. univ. drd. Șoimaru Raluca de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

  3. Prevenția și abordul în medicina primară a persoanelor cu obezitate – susținută de Conf. univ. dr. Lidia Arhire de la UMF Iasi

  4. Noutăți în nutriția contemporană – susținută de Prof. univ. dr. Mihai Covașă de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

Temele prezentate în cadrul sesiunilor de instruire au inclus: principiile consilierii nutriționale, relaționarea cadru medical-pacient,  recomandări de optimizare a stilului sănătos de viață și metode de prevenire a obezității și a diabetului zaharat de tip 2, iar obiectivul principal al activității a fost acela de a sprijini evaluarea practicilor medicale actuale ale medicilor de familie și de a instrui cadrele medicale de familie în adoptarea abordărilor preventive și a consilierii nutriționale eficiente pentru pacienții obezi și diabetici.

Last modified: 6 aprilie 2021

Comments are closed.